Realizarea unei sticle decorative (I) : Decorarea cu Lut

Articol scris de FB Ronnie 


Daca doriti sa faceti cuiva drag un cadou special, dragut si util in acelasi timp, ati putea incerca sa daruiti o sticla decorativa unicat, precum cea din fotografia de mai jos:


Este foarte usor de confectionat si puteti sa va folositi creativitatea pentru a realiza o multime de decoratiuni care sa va infrumusetezea casa sau sa lumineze ziua cuiva caruia ii faceti un astfel de cadou.

Materiale si unelte necesare:

O sticla sau un borcan
Un pachetel de lut polimeric (merge orice marca; eu am folosit Sculpey)
Culori acrilice
Lac pe baza de apa
Cateva bucatele de piele
Adeziv (din acela care nu are miros dupa uscare, cum e Picatura)
O bucata de lemn de pluta
Cutter subtire si bine ascutit
Sabloane sau forme de taiat prajituri



Mod de lucru:

Framantam bine de tot lutul polimeric, pana devine maleabil precum o plastilina. Daca aveti o masina de facut taitei puteti trece lutul prin masina, pe numarul cel mai mare (grosimea maxima a foii de aluat), in acest fel framantarea devenind mai facila.



Dupa ce ati framantat bine lutul, intindeti o foaie de lut de maxim 1 milimetru grosime. Eu am scos o foaie de “aluat” cu ajutorul masinii de taitei setata la grosime medie.



Asezam foaia de aluat pe masa de lucru si incepem decorarea sticlei. In functie de imaginatia si creativitatea fiecaruia, vom decupa forme din lut si le vom lipi pe sticla. Eu am facut un “brau” si l-am lipit la baza sticlei (Atentie! prin lipit nu ma refer la a folosi adeziv, ci la a fixa lutul pe sticla doar prin presarea usoara a acestuia)



Taiem aluatul de lut polimeric cu ajutorul unui cutter si a unor sabloane, fie cu ajutorul unor forme speciale pentru taiat. Le lipim pe sticla dupa modelul dorit.



Dupa lipirea lutului putem infrumuseta desenele prin imprimarea unor puncte sau liniute, dand astfel desenelor un aspect tridimensional. Aceste “imprimari” le realizam fie cu o scobitoare fie cu alte baghete subtiri.





Putem imprima in lut tot felul de forme. Putem folosi chiar si mici accesorii metalice pe care le presam in lut (acestea se vor fixa foarte bine dupa coacere). Daca avem stampile cu diverse forme putem sa le folosim si sa obtinem efecte foarte frumoase.



Optional putem marca sticla cu numele autorului si anul realizarii, pentru a ramane ca amintire.



Dupa ce am facut toate modelele si imprimarile dorite, sticla este gata de coacere. O veti pune la cuptor si o veti coace la temperatura si timpul indicat pe pachetelul de lut polimeric folosit (la Sculpey am lasat-o 30 de minute la temperatura de 130-150 grade Celsius).

Din pacate, neavand termometru cu care sa verific temperatura am cam ars lutul, in loc sa ramana la culoarea initiala acesta devenind cafeniu. Totusi arderea lutului nu a fost un impediment deoarece ulterior am vopsit lutul cu acrilice (dupa ce s-a racit sticla). Daca folositi insa un termometru de cuptor si un cronometru nu veti pati sa se arda lutul.



Dupa ce s-a racit sticla puteti sa o decorati in continuare, folosind un aparat de gravare sau puteti sa o lasati asa, e alegerea fiecaruia. Eu am gravat cateva decoratii in plus cu ajutorul unui “Engrave-it”, aparat cumparat de la un magazin de “totul la 3,9 lei”:




Pentru vopsirea lutului polimeric vom folosi culori acrilice, acuarelele sau cele de ulei nefiind ok in acest caz.
Acest lucru il vom invata in cateva zile! Sper ca va place si sa av distrati cu acest proiect!

Un comentariu:

  1. Imi place foarte mult cum a iesit decorul cu lut. Am observat ca ai folosit un aparat de gravat. Ai idee unde as putea gasi unul in Bucuresti? ( cam tot asa de ieftin).
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere